Greșeli comparative

Parcă mai ieri copiii erau micuți, îmi amintesc vremea când îi duceam la grădiniță, apoi la evenimentele sociale publice precum biserică ori multe alte ocazii, și cât de recunoscătoare eram când știam că au fost create acele camere separate pentru mama și copilul, era oaza mea de scăpare, când copilașii îmi deveneau impacientați.

Însă am gustat și din câteva aspecte neplăcute, care la vremea respectivă știu că m-au afectat emoțional negativ. Am întâlnit mămici care au început să facă comparație între copiii lor cu ai mei, de greutate, înălțime, progres fizic și cognitiv, etc… La unele mămici poți simți ca inițiază discuții pe acest subiect fără prejudecăți, chiar sunt bune sfătuitoare, însă unele mămici au făcut un țel din aceste subiecte să demonstreze cum că ar avea copiii superiori celorlalți, uneori în orice aspect, iar orice aș fi spus eu, clar copilul meu nu ar fi ajuns la acel standard. Acum acele vorbe nu și-ar avea nici un efect, însă în acele vremuri au avut un impact negativ, deoarece personal aveam de dus lupte pe care celelalte mame nu le cunoșteau. 

Primul copil fiind născut prematur, când se mai și ghemuia în brațele mele, parcă nici nu aveam nimic, decât un boț de păturică. Al doilea copil s-a născut cu măsuri herculiene, însă a avut o relație dramatică cu mâncarea, încât a trebuit să caut ajutor medical pentru mulți ani. După ani de lupte fără succes cu diete și strategii diferite, un doctor pediatru specialist mi-a dat cel mai educativ sfat, care mi-a dat cea mai multă pace, și care după ani s-a dovedit eficient. “Fiecare copil va crește atât cât este genetic programat, și în funcție de aceste gene, el va mânca cât va avea nevoie. Uită-te la rasele de câini, cei mici gen Chiuhuahua va mânca puțin, deoarece necesită puțină mâncare pentru constituția lor genetică; însă un câine mare gen Ciobănesc german va mânca mult, deoarece crește mai mult, pentru că așa este constituția genetică.” 

Am învățat să fiu mai atentă la tonul cu care vorbesc despre copiii mei, am învățat să evit să compar copiii între ei, și nu doar în public, ci și acasă de față cu ei. Nici plantele nu le comparăm între ele, fiecare înflorește la vremea ei. 

Însă pe ce m-am concentrat a fost să îmi iubesc nu doar proprii copii, ci și pe cei a altor mame, știind că un copil iubit va deveni un adult care va ști să iubească, iar pentru mine acest aspect contează mai mult. 

Dragă Mamă, când ajungi să vorbești cu alte mămici despre copiii voștri, ori la parc, grădiniță, școală, biserică, familie… amintește-ți că este mai de folos să înveți ca să iubești nu doar copiii tăi, ci și pe ceilalți, decât să începi cu grade de comparație care de obicei duc la adversități ce adesea rămân taciturne, precum răni sufletești. 

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvinteze copiii, iar pe noi mamele cu inimi bune și înțelepte, și fiecare cuvânt ce îl rostim să fie spre binele nostru și al celor din jurul nostru. 

Eclesiastul 3:1 Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.

Cu prețuire: Penina P. 

https://www.facebook.com/ChristianMotivationAndUplifting