De ce continui sa ma rog?

Mi-am adresat această întrebare, dar am găsit că e nevoie să îmi aloc timp ca să meditez pentru a da un răspuns. Când am început să mă cufund în aceste gânduri, să îmi amintesc de multele rugăciuni aduse pe parcursul vieții cu lacrimi amare, apoi multele cereri aduse cu ardoare și nerăbdare, gândul mi-a alergat la multele momente care în timpul rugăciunii inima mi-a fost umplută de bucurii nespuse, pace nepătrunsă, și speranță pentru mai bine. 

Am învățat din Cuvântul Sfânt ca Isus Hristos pe parcursul vieții pământești, și-a găsit adesea refugiul în rugăciune, fapt ce mi-a dat de înțeles nu doar importanța dar și valoarea rugăciunii, dacă El ca Fiu de Dumnezeu s-a rugat, cu cât mai mult eu, o mână firavă de pământ, am nevoie imensă de comunicare cu El.

Am văzut de la bunicii și părinții mei, cum au făcut din rugăciune o trăire zilnică. Apoi chiar dacă m-au învățat despre importanța rugăciunii, a trebui ca eu, la rândul meu să descopăr acest adevăr. 

Pot zice că este practica din credință pe care am ajuns să o iubesc din ce în ce mai mult, și anume, să vorbesc cu Tatăl Meu, să îi spun despre tot ce se întâmplă în viața mea (nu că El nu ar ști), îmi place să mă sfătuiesc cu El. 

Am înțeles ca practica rugăciunii nu este doar o disciplină spirituală, ci o adevărată terapie mentală prin care mult stres este eliberat, (vorbirea/comportament expresiv), este o armă puternică pentru a menține un echilibru mental (pacea care o primești prin eliberarea stresului), apoi speranța ce o primești îți va menține starea mentală într-un nivel optimistic. (Stare mentală pozitivă care se caută în tot felul de trenduri și ideologi contemporane, dar care rezultă în speranțe false) 

Am învățat ca să mă rog acasă, singură în cămăruță, sau cu soțul, ori cu copiii, apoi la biserică, în drum spre lucru, la magazin, în timpul serviciului, când gătesc, oriunde aș fii știu că Tatăl meu are canalul de comunicare deschis pentru noi 24/7. 

Cât despre răspunsuri la rugăciunile făcute, mi-ar trebui zile întregi să continui să scriu. 

Fie ca inima noastră, mai mult ca orice să aleagă să creadă în puterea rugăciunii, ca mai apoi să se bucure de rezultatele ei. Creatorul nostru, Originea Adevărului a lăsat această binecuvântată cale de comunicare între noi și El, acum e un plan gratuit, deoarece Isus Hristos prin jertfa Lui, a plătit prețul întreg pentru toată omenirea, iar acest plan este fără limite de cuvinte sau timp, doar să îl folosești cât timp mai ai suflare. 

Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri. Filipeni 4:7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.

Cu prețuire: Penina P.

Comments

Popular posts from this blog

Hărnicia ca valoare

Perseverenta in rugaciune

Rugăciunea necurmată