Alege sa fii bun

Te-ai gândit că mai ferice este de cel ce dăruiește, decât de cel ce primește. Și dacă tot suntem chemați să dăruim, atunci să dăruim lucruri bune acestei lumi. Iar lumea mea , constă în acel cerc de oameni cu care am interacțiuni personale/sociale regulat. Familia, colegii, prietenii, vecinii, comunitatea mea. 

Ce dăruiesc eu acestor persoane dragi? Pot lăsa frustrările prezentului, ori rănile trecutului, sau neâmplinirile visurilor, le pot lăsa ușor să îmi umbrească starea de bine a sufletului, și să fiu o ființă plină de pesimism, a cărui prezența ar fi greu de tolerat pentru cei din jurul meu. 

Dar uite ce este mult mai de folos și pentru mine, și pentru cei dragi din jurul meu, care reprezintă lumea mea; este să-mi folosesc glasul meu pentru a răspândi bunătate, urechile mele pentru compasiune, mâinile mele pentru fapte bune, mintea pentru adevăr, iar inima mea pentru iubire.

Este o luptă zilnică ca să pot atinge aceste scopuri, uneori obosesc și eșuez, dar mâine o iau de la capăt cu hotărâri noi și bune, să continui această luptă. Am învățat de la El, Isus, să duc această luptă sfântă. Cuvântul Lui este plin de adevăr, sănătate și viață, El ne învăță cum să trecem cu grație și succes prin această viață plină de dureri și frământări. 

Mă rog ca fiecare suflet să găsească pacea Lui, fie ca bunul Tată Ceresc să ne umple de putere ca să trecem cu succes prin fiecare problemă care se ridică în calea vieții noastre, iar noi să rămânem o lumină vie și frumos strălucitoare într-o lume plină de întuneric. El este bun în toată vremea și credincios promisiunilor Lui. 

Efeseni 4:32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloși și iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Cu prețuire: Penina P. 

https://www.facebook.com/ChristianMotivationAndUplifting

Comments

Popular posts from this blog

Hărnicia ca valoare

Perseverenta in rugaciune

Rugăciunea necurmată